Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou a organizat, pe 28 decembrie 2023, concertul de sfârșit de an, intitulat „Concertul prietenilor”. La concertul care a avut loc în hala sportivă din Satu Nou s-au perindat pe scenă ansamblurile folclorice ale Casei de Cultură „3 Octombrie” din localitate, precum și cele ale oaspeților.
Acordurile Orchestrei de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou (dirijor: Janiel Șublea) au deschis concertul. În seara amintită, publicul a avut ocazia să admire ansamblurile folclorice din localitate ale căror coregrafă și coordonatoare artistică este Marija Vukoslavčević.
În cadrul primului moment artistic, s-a prezentat primul ansamblu al Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou cu dansuri valahe din împrejurimea oraşului Bor. A urmat ansamblul preșcolarilor, care a încântat publicul cu dansuri din Šumadija. Ansamblul folcloric al copiilor din clasele superioare au prezentat dansuri românești din Satu Nou.
Primul oaspete al organizatorilor, care totodată s-a prezentat pentru prima dată la Satu Nou, este ansamblul folcloric slovac „V širom poli hruška”, ce activează în cadrul Căminului Cultural din Covăcița (coregraf și coordonator artistic: Željko Suharek). Ei au interpretat dansuri stilizate slovace din Covăcița, care poartă denumirea „Nu este fată mai frumoasă în sat”.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 6 ianuarie