Cei care au citit cu atenție și interes Noul Testament, au văzut că singura referire biblică la regiunea Gadarei, numită și Gherghese, este în întâmplarea cu vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei și cu trimiterea diavolilor într-o turmă de porci, care apoi s-au aruncat în mare și s-au înecat. Cuvântul „gadareni” este folosit în unele texte sau versiuni din Sfintele Evanghelii scrise de Matei (8, 28), Marcu (5,1) şi Luca (8, 26). Totuşi, există posibilitatea ca termenul să fi fost folosit în original numai în Matei.
Există puţine îndoieli cu privire la locul unde s-a petrecut minunea, pe malul mării. Probabil că a fost un district al Gadarei, situat la 10 km S-E de Lacul Ghenizaret sau Marea Galileii, în apropierea văii Yarmouk (sau Hieromax). Din secolul al III-lea î.Hr. şi până în vremea războaielor evreieşti, zona a fost sub stăpânirea Ptolomeilor, Seleucizilor, evreilor şi romanilor. A fost una dintre cetăţile din Decapolis.
Ruinele sale sunt astăzi situate la Umm Qais, un orășel din departamentul Bani Kinanah și guvernarea Irbid din Iordania, lângă granițele sale cu Israel și Siria. Se află pe un deal la 378 metri deasupra nivelului mării, cu vedere la defileul râului Yarmouk, cu înălțimile Golan și Marea Galileii, vizibile în nord și nord-vest. Istoricul grec Polybius descrie Gadara ca fiind în 218 î.Hr. ,,cel mai puternic dintre toate locurile din regiune”. Chiar dacă s-a bucurat de o asemenea reputație, Gadara a capitulat la scurt timp după aceea, sub asediul regelui seleucid Antioh al III-lea al Siriei.
Sub seleucizi, Gadara a fost cunoscută sub numele de Antiohia sau Antiohia Semiramis, dar și ca Seleucia. După o periodă scurtă, Gadara a fost capturată și distrusă de regele hasmonean Alexandru Jannaeus. Chiar și înainte de secolul al III-lea î.Hr., orașul avea deja o anumită importanță culturală, iar în perioada greacă și în cea romană, Gadara a fost un centru al culturii grecești din regiune, considerat unul dintre cele mai elenizate ale zonei și a beneficiat de un statut politic și religios special.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 16 septembrie
