Scena Profesionistă în Limba Română din cadrul Teatrului Naţional ,,Sterija“ din Vârşeţ se va prezenta pe data de 7 decembrie cu spectacolul ,,Amanţii sunt veşnici“ în regia lui Vladimir Lazić.
În atmosfera unui patrulater clasic de dragoste și adulter și a unei scheme binecunoscute de întâlniri ascunse, vom face cunoștință cu două cupluri într-un număr de situații tensionate și aproape incredibile.
Despre logica acțiunilor lor și problemele cine pe cine dorește aici /ne/intenționat să inducă în eroare și să-l îndrume pe un drum greșit, dar care este șirul de împrejurări, vom putea vorbi de-abia atunci când vizionăm această comedie a confuziei bine pusă la cale.
După toate întâmplările, vom avea senzația că am asistat la o psihoterapie grotesc incitantă în care a defilat o galerie de tipuri care și-au schimbat constant identitatea și încet, încet ne-au demoralizat.
Traducere din limba franceză–Snežana Maš
Traducere în limba română–Simeon Lăzăreanu
Regie și adaptare: Vladimir Lazić
după textul „Oare ne cunoaștem” de Sebastian Ruso
Distribuție:
Victor Morel -Ionel Cugia
Teresa Morel – Monica Boldovină Bugle
Brigitte Brigitte –Otilia Perscariu
Bernard Patu –Maribel Popa
Edith Piaf – Tamara Tamči Toskić
Sufleor: Aneta Gașpăr
Scenografie și design grafic – Sofija Lučić
Costume – Vladimir Lazić
Selecție muzicală – Vladimir Lazić
Subtitrarea textului –Daniel Neda
Machiaj –Sanja Brezičanin
Șef tehnic – Dragoslav Dobrosavljević
Prima repetiție – 10.11.2021.
Premiera – 07.12.2021.
Spectacolul a fost finanțat de:
Secretariatul provincial pentru cultură, informare publică și relațiile cu comunitățile confesionale
Orașul Vârșeț
Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia