Școala din Satu Nou marchează 250 de ani în slujba slovei scrise și rostite în limba străbunilor. În acest articol veți citi date importante despre această unitate de învăţământ şi despre cadrele didactice care au profesat de-a lungul timpului la şcoala din Satu Nou. Nu în ultimul rând, foștii elevi ai acestei școli, care au frecventat cursurile în limba română, sunt astăzi oameni de bază ai acestei localități.
Despre existenţa unei şcoli la Satu Nou se poate vorbi încă din anul şcolar 1767/68, perioada în care încă era în toi colonizarea localităţii. Această şcoală se mai aminteşte şi în anii 1772 şi 1773/74, dovadă că de la înfiinţare putem vorbi despre o continuitate în ceea ce priveşte învăţământul la Satu Nou.
Odată cu înfiinţarea şcolii ca instituţie, în 1767, în imediata vecinătate a bisericii a fost construită şi clădirea şcolii. În anul şcolar 1802/1803, şcoala avea un despărţământ. Învăţător era Jivan Pavlovici, iar numărul elevilor era de 55, dintre care 32 români şi 23 sârbi. Creşterea numărului de elevi în deceniile următoare a fost considerabilă, aşa că în anul şcolar 1846/47 erau deja 640 de şcolari, sârbi şi români. Paralel cu dezvoltarea societăţii şi a sistemului de învăţământ, a crescut şi numărul „şcolilor”, astfel că în anul 1870 au existat trei: şcoala comunală germană, frecventată de 50 de elevi (învăţător: Reyhardt Czenmeister); şcoala comunală sârbească ce a avut 112 elevi şi şcoala română, cu 360 de elevi.
Numărul elevilor la şcoala în limba română a crescut în continuare, fiind la un moment dat (1885) de 977, ceea ce, ni se pare, nu corespunde stării reale, dacă ştim că doar cu trei ani mai devreme, în 1882, au fost înregistraţi „numai” 695 de elevi. Oricum, este cert faptul că dintre toate şcolile româneşti din Banatul sârbesc cel mai mare număr de elevi l-a avut chiar şcoala din Satu Nou. Trebuie să avem în vedere şi faptul că numărul total al locuitorilor români a fost mai mare decât în toate celelalte localităţi din zona noastră.
La sfârşitul secolului, la şcoala română au fost angajaţi opt învăţători. Dintre cadrele didactice angajate la Satu Nou, amintim numele lui Petru Mioşcu, întemeietorul primului cor român. În perioada interbelică, criza în învăţământul românesc s-a manifestat prin plecarea învăţătorilor în România, astfel că în anul 1925, de pildă, pe lângă opt învăţători sârbi, a fost un singur învăţător român. În acelaşi timp, numărul elevilor români era încă foarte mare. În anul şcolar 1930/31 au fost, în total, 467 de elevi români.
Procesul de învăţământ în limba română s-a normalizat după semnarea Convenţiei Şcolare, astfel că în preajma Celui de-al Doilea Război Mondial în clasele româneşti sunt deja cinci învăţători (dintre care trei învăţători de stat şi doi contractuali). Două posturi au fost în continuare vacante.
Adriana PETROI
integral îl puteți citi în numărul 35 din 27 august
