În seara zilei de 10 noiembrie, pe scena Căminului Cultural din Straja, actorii Alen Bocșan, Renata Gimboș, Darius Barbulov și Renato Rocsa, sub îndrumarea perseverentă a lui Ionel Omoran, care a semnat atât regia artistică, scenografia, muzica și costumele, ajutaţi din plin de Stefania Rocsa (regia tehnică), au prezentat o dramă puternică și psihologică ce abordează teme profunde și complexe în legătură cu natura umană și cu reacția oamenilor la schimbare și la elementele necunoscute.
Cu o dedicare deosebită, ei au pus în scenă renumita piesă „Și cu violoncelul ce facem?“ scrisă de Matei Vișniec, cel mai prolific dramaturg român în viață. Această piesă a fost scrisă în 1989 și urmărește povestea a trei personaje principale: Bărbatul cu Ziarul, Bătrânul cu Baston și Doamna cu Voal.
Dialogul lor bizar începe într-o sală de așteptare, unde aceste personaje, confortabile în rutina falsă a așteptării nesfârșite, sunt tulburate de prezența insistență a Bărbatului cu Violoncel. Acesta cântă continuu, dedicat perfecționării interpretării la violoncel. La început, cei trei așteptători privesc cu răbdare eforturile insistente ale violoncelistului, dar apoi încep să se revolte și să încerce să-l alunge cu metode absurde. În cele din urmă, hotărăsc să-l ucidă, dar rămâne întrebarea: „Și cu violoncelul ce facem?”. Această întrebare îi aduce brusc în realitate, iar ei își dau seama că totul a fost doar un vis și povestea revine la început.
Spectacolul, o experiență captivantă și emoționantă, bine gândită, a fost pus în scenă cu atenție și dedicare. A abordat cu măiestrie complexitatea umană şi a reușit să provoace reacții puternice în inimile unui public numeros.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 18 noiembrie