Serbia
12
clear sky

Un spectacol în trei limbi

În salonul de la Teatru Naţional „Sterija” din Vârșeț, cu ocazia aniversării zilei teatrului, care este pe data de 10 februarie, a fost organizată o conferință de presă în legătură cu spectacolul „Atmosfera” care a reunit artiști din Serbia, Ungaria și România, sub egida proiectului „Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023”.

La această conferință au fost prezente Snežana Udicki, directoarea Teatrului ,,Sterija”, actrița Tamara Tamci Toškić și Monica Boldovină Bugle.

Mai întâi s-a adresat Snežana Udicki. Dânsa a spus că deja s-a vorbit despre acest proiect când piesa „Atmosfera” a avut premiera la Timișoara, la sfârșitul anului trecut. Este un succes uriaș că un teatru dintr-un oraș mai mic, cum este Vârșețul, a intrat în proiect pe picior de egalitate cu teatrele mult mai mari din orașe ca Timișoara, Seghedin și că Teatrul „Sterija” a intrat în proiectul „Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023”.

Pentru fiecare instituție culturală este foarte important când face parte dintr-un astfel de proiect multinațional, mai ales că orașul Vârșeț este un oraș în care trăiesc atât români, cât și maghiari. Întregul proiect se numește „Banatul în Europa” și a fost creat de trei scriitori din orașele amintite, scriind trei texte la comandă. Scriitorul care reprezintă orașul Vârșeț este tânărul autor Nikola Stanišić, al cărui text „Lacrimile Sfântului Laurențiu” a fost deja interpretat pe scena Teatrului ,,Sterija”.

Vasile PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie