Niciodată Iisus nu a săvârşit nimic împotriva firii şi nici nu a afirmat ceva ce nu s-a îndeplinit. Totuşi, sunt unele fapte săvârşite de El, pe care noi nu le înţelegem, sunt minuni ce se constituie în taine ale mântuirii. Înălţarea Domnului este o astfel de taină minunată. Credinţa noastră nu ar avea nici un rost dacă Mântuitorul nu ar fi înviat şi nădejdea noastră ar fi neîmplinită dacă Hristos nu s-ar fi înălţat la cer. Dar El A ÎNVIAT şi S-A ÎNĂLŢAT!
De la ieslea Betleemului și până la muntele Măslinilor, de la întruparea Lui, ca taină ,,din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” şi până la Înălţare, ca ultim fapt mai presus de fire, dar de preamărire a dumnezeirii, se petrec cele mai importante fapte ale lucrării dumnezeişti în lume. Astfel, acest praznic încheie ciclul Praznicelor Împărăteşti, preamărește pe Mântuitorul şi ne întăreşte convingerea că îl vom putea urma, pentru că El Însuşi a promis: ,,unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul meu” (Ioan 12,26). În realitate, Învierea Domnului și arătările de după Înviere, ar fi fost de neînţeles pentru ucenici dacă nu s-ar fi înălţat la cer. Sigur că în absenţa privirii la Hristos ce se înalţă sub ochii lor, tot ce au văzut ei între Înviere şi Înălţare ar fi stat sub semnul unei crunte îndoieli: a fost adevărat sau a fost o nălucă? Înălţarea Domnului a împlinit profeţiile Vechiului Testament şi datorită încrederii manifestată de ucenici în adevărul Învierii şi a existenţei vieţii de apoi. Atunci Iisus le-a promis învăţăceilor un Mângâietor şi l-a trimis pe Duhul Sfânt, ca putere de sus, care să-i facă să înţeleagă toate. De aceea realitatea răscumpărării noastre îşi are obârşia în Înviere, dar finalitatea ei se face prin Înălţare şi Pogorârea Duhului Sfânt.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 4 iunie 2022
