,,În privinţa cărţilor, apariţia volumului de poezii al tânărului poet român Slavco Almăjan – «Pantomimă pentru o după-amiază de duminică» a stricat acalmia estivală obişnuită”. Iată cum anunţa cotidianul ,,Politika” din 12 august 1968 debutul editorial al lui Slavco Almăjan. Acest moment a fost un adevărat eveniment literar, urmărit cu interes de presa vremii.
Slavco Amăjan, ,,poet de soiul lui Prevert”, cum l-a numit Pero Zubac (,,I kad je sve jednostavno i ništa nije jednostavno“, în ,,Polja”, nr. 121, 1968), se numără printre poeți moderni ai literaturii române din Voivodina, iar anii 70 sunt considerați ,,o cotitură în literatura română din Voivodina”, potrivit Catincăi Agache (,,Literatura română din Voivodina”, Panciova, Editura ,,Libertatea”, 2010), cu poeți care ,,au ieșit de sub mantaua lui Vasko” (Catinca Agache, op. cit, apud Marin Sorescu, Prefață la volumul ,,Sarea de lup” de Vasko Popa, București, Univers, 1993, p. 6-12). Slavco Almăjan este considerat portdrapelul acestei generații (Catinca Agache, op. cit., apud Florica Ștefan, în vol. Interviuri 1970 – 2000 de Costa Roșu, Panciova, Editura ,,Libertatea”, 2000).
Poetul însuşi ne-a vorbit în interviul ,,Amintirile au un destin logic” despre generaţia din care face parte: ,,Eu aparțin unei generații de poeți din spațiul sud-est european (fosta Iugoslavie), generație foarte interesantă, deschisă spre forme noi, cu implicații literare felurite. Am prins niște ani palpitanți: 1968 (când mi-a apărut prima carte), apoi anii fenomenului hippy, momentul rock and roll, moartea lui Kennedy, căderea Zidului Berlinului, controlul pierdut și apocaliptic al inflației, bombardarea Serbiei din 1999 etc. Am aparținut din plin secolului XX, dar sunt cu tălpile prins de sec. XXI. Eram nedespărțit de fenomenul modernității în poezie și fascinat de fenomenele alternative în artă. Am și ținut niște cursuri de artă și literatură alternativă, unde am încercat să demonstrez aspectul imagologic al literaturii noastre. Momentul modernității mi-a convenit, l-am înțeles, am crezut în el, mi-a dat putere să mă exprim liber, să cercetez, să cred în personalitatea acestei literaturi. Generația mea era peste tot o generație de inamorați în explorări inovative. Am avut o idee comună: ruptura cu imaginea poetică din trecut. Ne-am eliberat de stereotipuri și prejudecăți. Literatura mea în bună parte aparține acestui fenomen”.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 2 septembrie
