Vânătoarea este o pasiune și dragoste

Vânătoarea, o tradiție străveche în localitățile din Banat, este practicată în multe sate. În aproape fiecare comunitate rurală activează de mult timp o asociație de vânători. Asociațiile sunt foarte bine organizate și fiecare asociație are în jur de 80 de membri, dar numărul pasionaților de vânătoare este în continuă creștere. Asociațiile de vânătoare dispun de terenuri extinse, de câteva hectare, populate bogat cu animale sălbatice. Fiecare asociație include în structura sa un administrator și un serviciu de pază specializat în gestionarea animalelor, alcătuit din managerul fondului de vânătoare și doi paznici de vânat.

Toți membrii echipei de pază dețin licențele necesare pentru exercitarea profesiei în domeniul vânătorii.
Pe parcursul întregului an se organizează sesiuni de vânătoare, însă aceasta depinde de perioada specifică fiecărui tip de vânat, existând reguli privind momentele în care se poate organiza vânătoarea de mistreți, cerbi, vulpi, fazani, iepuri, prepelițe și alte animale sălbatice. Vânătoarea de mistreți este permisă din octombrie până în februarie, cea de iepuri din noiembrie până în ianuarie, căpriorii pot fi vânați din septembrie până în februarie, vulpea poate fi vânată pe tot parcursul anului, șacalul din mai până în martie, iar cerbul din septembrie până în octombrie.

Am întrebat mulți vânători de ce aleg să se dedice acestei activități, și răspunsul pe care l-am primit de la fiecare a fost același: vânătoarea este o pasiune încă din copilărie, influențată și de faptul că mulți membri ai familiei lor au fost vânători, de la străbunici până la nepoți. Pentru vânătorii adevărați, vânătoarea este indispensabilă nu pentru trofeele câștigate în mijlocul iernii, sub ploaie, zăpadă sau vânt, ci pentru că vânătoarea reprezintă un mod de viață. În timpul acţiunii de vânătoare, se împărtășesc povești fascinante despre vânătoare, se leagă noi prietenii – toate acestea constituind elemente esențiale ale experienței vânătorești.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 23 martie