Vârșețenii au sărbătorit hramul bisericii

Ca în fiecare an, pe data de 25 mai, la Catedrala Episcopiei Ortodoxe Române „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, a fost o zi mare pentru credincioșii români din oraș, și nu numai. A fost ziua în care s-a sărbătorit hramul bisericii. La sosire, Părintelui Ieronim, Episcop al Daciei Felix a fost întâmpinat în fața Bisericii Ortodoxe Române din loc de preoți din România și din Banat și de un grup de tineri îmbrăcați în portul popular românesc, care i-au dăruit tradiționala pâine și sare, precum și un buchet de flori. Tot în fața bisericii, orchestra a interpretat câteva melodii românești.

Sărbătoarea Înălțării Domnului este cunoscută și cu denumirea Ispas, în această zi creștinii se salută cu „Hristos s-a înălțat!” la care se răspunde cu „Adevărat s-a înălțat!”. Printre cei prezenți, la acest eveniment, au fost: deputatul Dan Cristian Popescu din Parlamentul României, Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț, Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul României de la Vârșeț.

A urmat Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, încojurat de Părintele Emanuel Tăpălagă, vicar eparhial, cu un numeros sobor de preoți din România și Banatul sârbesc. Un număr mare de credincioși prezenți au avut prilejul să asiste la un eveniment duhovnicesc de mare încărcătură sufletească. Răspunsurile liturgice din cadrul Sfintei Liturghii au fost date de către corul bisericesc mixt din România, „Nașterea Domnului” al Parohiei Ortodoxe Române Micălaca Veche II din Arad, condus de către dirijorul prof. Ovidiu Valetin Căpitan.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 3 iunie