Nicolae Petrescu-Redi: „Suze s periskopom” („Lacrimi cu periscop”), aforisme Editura „Alma”, Belgrad, 2021 – prefaţă: Aleksandar Čotrić; traducere în limba sârbă: Vasa Barbu
Aforismele româneşti, îndeosebi acelea reuşite din aspect estetic, care au valoare literară şi sunt inovatoare din punct de vedere stilistic, din păcate nu sunt suficient de cunoscute cititorilor din Serbia şi pe întreg teritoriul unde se vorbeşte limba sârbă, fiindcă, cine ştie din ce motive, s-au tradus doar rareori. Din limba română în limba sârbă mai mult s-au tradus romanele decât aforismele. De aceea are însemnătate mare traducerea cărţii de cugetări concise şi dotate cu simţul umorului scrise de Nicolae Petrescu-Redi, unul dintre cei mai importanţi autori români de aforisme şi poeţi, care creează „aforisme poetice” şi „poezie aforistică“. Căci, Petrescu ne comunică: „Cu oglinda cerului, poezia; cu cerul oglinzii – aforismul“ .
Acest subgen nu este dezvoltat în mod deosebit printre autorii sârbi ai acestei forme literare scurte, iar din acest motiv aceste opere sunt deosebit de intrigante şi emoţionante, fiindcă ne aduc ceva nou – necunoscut şi încă nedescoperit, dar şi exotic, proaspăt, viguros, stimulator şi pătrunzător.
Petrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Este autor a mai mult de douăzeci de cărţi de poezii, epigrame şi aforisme, dar a publicat şi eseuri literare. Creaţia sa literară a fost răsplătită cu numeroase premii şi recunoştinţe, printre care se numără Charta Societăţii Scriitorilor „C. Negri“ şi Medalia „Dimitrie Cantemir“, care i-a fost decernată în anul 2008 de Fundaţia Culturală „Magazinul Istoric“.
„Deseori este foarte greu să scrii aforisme, dacă ştii cum trebuie să faci aceasta. Mult mai uşor este să scrii aformisme dacă nu ştii să faci aceasta“, afirmă cunoscutul jurnalist şi autor de aforisme austriac Karl Kraus. Nicolae Petrescu ştie cum se scriu aforismele şi scrie aforisme multe şi bune.
Cartea pe care o aveţi în mâini este o adevărată trezorerie de concluzii, învăţături şi mesaje înţelepte, impregnate cu asprimea satirei şi cu umor jovial. Un mare număr de aforisme ale lui Nicolae Petrescu posedă valoare artistică, fiindcă reprezintă o perfectă joncţiune între cugetare, spiritualitate şi diversitatea tematică şi stilistică. În creaţia acestui autor roman de aforisme aproape că nu există sferă ce ţine de experienţă şi cunoaştere care să nu fie abordată tematic. Avem în faţa noastră reflecţii concise şi cu largă gamă cromatică despre teme şi dileme ce ţin de politică, religie, istorie, filosofie, sociologie, psihologie, artă… Capitole mai mari sunt consacrate copilăriei, basmelor, şcolii, femeii, iubirii, geloziei, literaturii, mitologiei, nostalgiei…
Aleksandar Čotrić
În româneşte: Vasa Barbu
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 26 iunie 2021