Viorel Nicolaievici, tâmplar și pictor din Straja: Tablouri din amintiri

Pe Viorel Nicolaievici, născut în 1953, tâmplar de profesie și artist cu viziune, îl putem defini mai bine ca pictor talentat ale cărui lucrări cititorii noștri, dar și iubitorii de artă și de frumos, vor avea ocazia să le admire în cel mai nou număr al revistei pentru artă, literatură și cultură transfrontalieră ,,Lumina”. Lucrările lui Viorel Nicolaievici vor ilustra primul număr din 2021 al revistei, care are o concepție nouă.

Pe acest artist publicul nu l-a cunoscut la expoziții, viața sa luând o altă turnură, ci prin tablourile sale de o mare diversitate tematică și legate între ele de o puternică expresivitate. Picturile şi desenele lui joviale reprezintă spectacole vizuale, cromatice și captivante, pe teme autobiografice ce m-au îndemnat să încep dialogul care urmează cu o călătorie din tinerețe și până în prezent.

Viorel Nicolaievici printre
picturile sale


Printre apartenenții minorității noastre găsim personalități care se remarcă prin originalitate, printr-un fior creativ românesc autentic ce etalează valorile noastre prin creații literare, plastice, teatrale, etnologice etc. Recent am descoperit un nume care m-a impresionat, un domn modest, dar foarte talentat și generos – virtuți care deseori nu prea merg împreună.
Viorel Nicolaievici este originar din Straja, dar în cei 67 de ani a trăit în mai multe țări și orașe. A avut multe ocupații, vorbește mai multe limbi și totuși s-a întors pe plaiurile natale. Aici, împreună cu soția sa, își petrece zilele în tihnă. Ia creionul și pensula și își umple timpul pictând ceea ce ochii văd, iar mână poate proiecta: amintiri imortalizate, ilustrații de vis, reale, fluide, tandre, romantice… În total a realizat peste 160 de tablouri care astăzi se găsesc în Elveția, Germania, Austria, Bosnia, Croația, Serbia, America și în România.

O familie cu cinci tâmplari

Viorel s-a născut într-o familie de tâmplari, așa că a fost firesc să fie atras și dânsul de această meserie. Totuși, în copilărie a demonstrat că este deosebit de talentat la pictură și la artă în ansamblul ei.La școala elementară am descoperit că sunt talent la desen, la arta plastică, materie la care tot timpul am fost eminent. Părinții nu m-au putut trimite la o școală de profil. Așadar, am fost nevoit să termin școala de tâmplar, ca și restul bărbaților din familia mea, își începe povestea interlocutorul nostru.

Mânăstirea Mesici, ulei

A absolvit Școala Tehnică ,,Nikola Tesla” din Vârșeț, secția Prelucrarea lemnului / producție de mobilă din lemn masiv. La începutul anilor 70, o perioadă a fost plecat în Germania unde a muncit doi ani la o fabrică de mobilă. S-a întors apoi în satul natal unde a deschis un atelier particular și a făcut, opt ani, produse din lemn și mobilă. Muzica a fost o altă pasiune a lui Viorel Nicolaievici, căreia i s-a dedicat o perioadă.

A fost membru al Societății Cultural-Artistice ,,Mihai Eminescu” din Straja, ca interpret la chitară. Cu această societate a participat la diferite manifestări. Alături de câțiva prieteni a înființat trupa ,,Trei ori patru” cu care, prin anii70, s-a prezentat și la Festivalul de Muzică Ușoară ,,Tinerețea cântă” de la Uzdin, acompaniind, alături de alte două formații, candidații ediției.


Situația din țară nu l-a motivat îndeajuns să rămână în Iugoslavia. În 1982, când s-au creat condiții, a decis să plece cu soția sa Liliana în Elveția. Acolo au muncit 25 de ani la diverse posturi.

În anul 1982 am plecat în Elveția unde, însușind mai multe limbi, am obținut posturi la hoteluri de 4 sau 5 stele ca manager de securitate pe timp de noapte. Ultimii 10 ani în Elveția eram angajat la două fabrici de mobilă din lemn masiv. În toți cei peste 20 de ani, pe care i-am petrecut în Elveția, am cunoscut multă lume, oameni reci, inaccesibili, dar corecți. Anii petrecuți acolo au fost grei pentru noi, dar am învățat și am văzut multe. După pensionare, în 2009, din cauza durerilor de spate tot mai frecvente m-am întors la Straja.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021