Pe Daniela Lukacs am cunoscut-o la Vârșeț, cu prilejul expoziției de picutră „Armonii cromatice între Serbia și România”, inițiată și organizată de către prof. drd. Mărioara Sfera, în colaborare cu Stela Guțiu, președinta Asociației „Prezent” din Timișoara. Ne-a impresionat prin lucările expuse, în care predomină „vraja acuarelei”, astfel că ne-am propus să aflăm mai multe despre această doamnă, ale căror emoții, gânduri, trăiri, uimiri, amestecate cu culori, prind viață în numeroasele sale tablouri, realizate cu multă pricepere și dibăcie.
Născută pe 26 octombrie 1961, la Timișoara, a avut șansa unei copilării frumoase, cu mult timp petrecut în natură, alături de prieteni, căci după cum ne-a mărturisit, locuia la doi pași de Parcul Botanic. „Fiind singură la părinți și o fire liniștită, chiar timidă și retrasă, cea mai mare bucurie în copilărie a fost să citesc, să desenez și să pictez. Cei care îmi vedeau lucrările spuneau că am talent, iar apropiații din familie au remarcat că îi moștenesc pe mama, sora și fratele ei, dar și pe bunici și străbunici și cine știe, poate chiar mai departe în timp în hățișul arborelui genealogic”, mărturisește Daniela.
Vacanțele le petrecea la bunici, la Caransebeș, orășel pe care îl iubea pe atunci pentru pitorescul și liniștea lui. „Toți îndrăgeau arta și când aveau prilejul pictau, sau sculptau, căci bunicul era profesor de sculptură la un liceu din oraș și profesor de fotografie la Palatul copiilor de atunci. Acele albume de artă alcătuiau lumea mea de vis, în care mă retrăgeam când oboseam de prea multa agitație din jur. Petreceam ore întregi întorcând paginile, cu deplină admirație pentru reproducerile maeștrilor români și străini. Așa am cunoscut picturile lui Grigorescu, Luchian, Aman, Pătrașcu, Tonitza, ale lui Renoir, Michelangelo, Leonardo, Degas, Monet și Van Gogh, și a multor altora, iar bunicii, văzând cu cât drag răsfoiesc albumele, mi-au dăruit câteva, pe care le păstrez și le răsfoiesc cu sfințenie și azi.”
Toate aceste impresii, trăiri și sentimente s-au adunat și s-au împletit în perioada formării sale, a anilor din copilărie și de școală. În primii ani de școală, pe care i-a urmat la secția în limba română a liceului „Nikolaus Lenau”, a desenat cu fervoare tot ceea ce i se părea atractiv sau o impresiona: de la Mickey Mouse, Donald, Cenușăreasa sau piticii, la copacii falnici, flori, ape, animale sau fructe, tot ce păstra în minte din periplul său prin parc, pe străzile orașului, sau în vacanțele de la bunici. Cu trecerea anilor, cerințele profesorilor de la orele de desen au crescut, s-au diversificat, iar Daniela a primit teme anume, în care trebuia să folosească regulile învățate la teorie și anumite tehnici, în special în guașe, tempera și foarte rar în creion sau acuarelă.
„Din păcate, anii de liceu, treapta I la Liceul „Constantin Diaconovici Loga” și treapta a II a la Liceul de Filologie – Istorie, actualul Colegiu Bănățean, au întrerupt preocuparea mea artistică, am pus deoparte materialele de pictură și desen. Au urmat întâmplările obișnuite: întemeierea unei familii, nașterea și creșterea celor doi copii, un băiat și o fată, obligațiile casei și orele multe petrecute la serviciu ca secretară a decanului Facultății de Hidrotehnică, iar mai apoi ca bibliotecară la Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timișoara. Lucrurile au evoluat și mai accelerat și am fost și mai implicată în muncă în perioada în care am susținut contabilitatea unor firme, între care și cele ale familiei și prietenilor, apoi am lucrat ca șefă de depozit în cadrul unei mari companii de comerț.
A apărut apoi o oportunitate care se potrivea minunat cu o altă pasiune a mea: copiii. Un vis al meu din copilărie a fost să lucrez ca educatoare sau învățătoare, căci mă înțelegeam de minune cu copiii, fie mai mari, fie mai mici. Iar în 2004, când întâmplător am citit anunțul Direcției de Protecție a Copilului că începe un nou curs de asistenți maternali profesioniști, nu am mai stat pe gânduri. M-am înscris, am trecut de fazele inițiale de evaluare am urmat cursul și l-am absolvit cu notă maximă, ceea ce mi-a permis să îmi exprim opțiunea de a primi în plasament copii de vârstă mică. Și astfel am devenit mămica de profesie a unui băiețel și a unei fetițe, ambii de 5 luni. Anii au trecut frumos, copiii noștri între timp au terminat liceul, facultatea și cu toții ne-am atașat de cei doi micuți intrați în familia noastră.
Denis STRATULAT
integral îl puteți citi în numărul 35 din 27 august
